Biserica de lemn din Sebiş, cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, se găseşte în localitatea omonimă, comuna Drăgăneşti, judeţul Bihor.
Actuala construcţie a fost edificată, conform unor atestări documentare, între anii 1756-1764, fără a se cunoaşte însă cu exactitate anul constructiei, pe locul unei alte biserici mai vechi pe care documentele vremii o pomenesc în anul 1724. Întrun document din 1956 se spune despre lăcaşul de cult că “biserica au construit-o strămoşii”. Se pare însă ca în Sebiş ar fi existat o biserică şi mai veche întrucât, în documente, se vorbeşte despre preotul Ilisie, în vârstă de 43 de ani, care slujea aici împreună cu cei patru fii ai săi, undeva în jurul anului 1700. Într-o discutie recenta cu preotul paroh din Sebiş acesta afirma faptul că au fost prelevate probe din lemnul construcţiei si trimise unor laboratoare din vestul Europei, pentru a fi stabilită cu exactitate data edificării lăcaşului.
Dovezi ale diferitelor faze de construcţie sunt păstrate pe pereţii interiori ai lăcaşului de cult. Pe poarta împărătească din stânga, la intrarea în altar, stă inscripţionat un text care vorbeşte despre anul în care a fost realizată pictura interioară şi autorul acesteia: “Această s. biserică o am zugrăvit eu David din Ţara Românească din oraşul Curtea de Argeş fiind lăcuitor în Sichitealec. Pomelnic a lui Popa Vasile 1764”
În biserica satului Sebiş se rugau, la mijlocul secolului al XVIII-lea, atât locuitorii satului cât şi cei din satele înnvecinate, Belejeni şi Ţigăneşti.
Biserica ridicată între 1756-1764 are o lungime de 13 metri, absida pentagonală a altarului, de 3 metri, se adaugă lungimii totale. Ca lăţime biserica măsoară 6 metri, iar înălţimea totală a construcţiei ajungea la 30 de metri. Biserica este ornată cu un frumos brâu sculpat în lemn, care pare că ţine biserica închegată. Biserica de lemn din Sebiş este singurul lăcaş de cult bihorean care păstrează, aproape intactă pictura interioară originală, datată 1764, realizată de David Zugravul, sub îndrumarea preoţilor Vasile şi Filimon Lupu, acoperită însă de un strat de fum, datorită timpului lung în care biserica a fost încălzită cu sobă pe lemne.
Reparaţii capitale au fost executate de-a lungul timpului. Astfel, în 1924 a fost reparat acoperişul de şindrilă, iar turnul a fost îmbrăcat în tablă zincată, pentru ca în 1949 să fie schimbată în totalitate şindrila acoperişului. La o noua reparaţie, în 1959, a fost modificat turnul bisericii, fiindu-i redusă înălţimea, iar şindrila de pe acoperiş a fost în întregime înlocuită cu tablă.
Între 1976 şi 1978 a fost întărită fundaţia, prin introducerea de piatră cioplită sub tălpile bisericii şi s-a refacut acoperişul şi turnul cu şindrilă, pentru a-i reda monumentului autenticitatea. În anul 1982 clopotele bisericii au fost scase din turn, pentru a proteja structura de rezistenţa slăbită de trecerea timpului, şi au fost aşezate într-o clopotniţă, constuită din lemn lângă biserică. Cele mai recente reparaţii datează din 1988, când a fost introdus curentul electric şi 2002 când a fost reparat paratrăznetul.
Interiorul bisericii păstrează obiecte de valoare, icoane vechi pe lemn şi pe sticlă, mobilier vechi din lemn, iar piciorul mesei din altar este confecţionat dintr-o stalactită. De o mare valoare artistică şi istorică este şi unul dintre clopotele bisericii, care poartă o inscripţie în care se spune că a fost turnat în anul 1791 pentru satul Sebiş.
De o deosebită însemnătate şi frumuseţe sunt şi elementele decorative crestate în lemn, funia şi rozetele, dar şi elementele sculptate pe portal, precum rozete, lujeri, flori de crin sau funia împletită, elemente care se mai găsesc de altfel şi în arhitectura şi a altor biserici de lemn din Ţara Beiuşului, cum sunt cele de la Rieni şi Mierag.
Biserica de lemn din Sebiş se găseşte la aproximativ 70 kilometri distanţă faţă de oraşul Oradea şi la numai 5 kilometri de oraşul Beiuş.
Biserica de lemn se găseşte în satul Sebiş la nr. 1 şi se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: BH-II-m-A-01205.