Peştera de la Vadu Crişului este situată în defileul Crişului Repede, în Munţii Pădurea Craiului, la distanţă aproximativ egală de localităţile Şuncuiuş şi Vadu Crişului. Din punct de vedere administrativ teritorial aparţine comunei Vadu Crişului, iar accesul până la peşteră se poate realiza pe calea ferată Oradea – Cluj Napoca, care străbate defileul crişului între cele două localităţi. Peştera se află la aproximativ 300 de metri de halta Peştera, iar din Şuncuiuş şi Vadu Crişului pleacă frumoase poteci de munte care au ca punct terminus peştera si cascada Vadu Crişului.
Peştera a fost descoperită în anul 1903. Modalitatea prin care a fost descoperită prezintă însă mai multe variante. Unele scrieri geografice atribuie descoperirea întâmplătoare a peşterii cantonierului K. Handl, alţi autori menţionând faptul că peştera a fost descoperită de Czaran Gyula. Ca urmare a unor bănuieli că deasupra cursului de apă care ieşea de la baza unui versant ar exista o peşteră, se presupune că Czaran Gyula ar fi dinamitat versantul şi ar fi descoperit peştera. Dacă modul în care a fost descoperită prezintă mai multe variante, asupra primei explorări si cartări, până la primul sifon nu există nici o îndoială, acest fapt fiind realizat de Czaran Gyula.
Peştera a fost amenajată pentru prima dată, în scopul facilitării vizitării ei, de către contele Zichy, care a dispus montarea de scări şi podeţe din lemn, astfel că în 1905, primea deja vizitatori. Peştera a fost ulterior cercetată din punct de vedere ştiinţific, fiind declarată peştera cu cea mai bogată faună cavernicolă din România. După anul 1948 peştera cunoaşte prima încercare de electrificare, realizată de organizaţiile de turism ale vremii, pentru ca odată cu trecerea ei în custodia Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea, aceasta să fie electrificată pe o lungime de 600 de metri.
Intrarea în peşteră este orientată spre est, fiind poziţionată la baza unui abrupt şi se găseşte la o altitudine de aproximativ 350 de metri. Peştera este drenată de un curs subteran, care la confleunţa cu Crişul Repede, pe o distanţă de circa 40 de metri, a depus un strat gros de travertin, peste care se prăbuşesc apele înspumate de la o înălţime de 6 metri, dând naştere unei frumoase cascade, ale cărei ape se pierd în criş. Peştera reprezintă sectorul terminal al unui curs subteran, lung de 4,5 km, care porneşte din platoul carstic Zece Hotare, unde este captat în subteran prin Peştera Bătrânului.
La intrare peştera este dispusă pe două nivele, cel superior fosil, lipsit de un curs de apă, iar cel inferior activ, prin care se scurge pârâul care a dat naştere cavităţii subterane. Trecerea dintre cele două etaje se realizează prin intermediul unui podeţ de lemn, amplasat desupra unui mic lac, format pe cursul de apă, până la prima îngustare. Locul de joncţiune al celor două nivele este cunoscut sub denumirea de Sala Balconului, fiind situat la aproximativ 150 de metri de la intrare. Ca forme ale reliefului endocarstic aici sunt prezente forme concreţionare, în special scurgeri parietale, peste care prezenţa umană de peste un secol şi-a pus inevitabil amprenta. Dincolo de aceasta se dezvoltă o galerie, care la viituri este inundată parţial, apele pârâului crescând cu 2-3 metri deasupra albiei. Datorită accesului dificil în perioadele de ape mari, primii exploratori ai peşterii au dat numele de Iad acestei galerii.
Urmează apoi o galerie dezvoltată de-a lungul unei diaclaze, care se închide cu o nouă îngustare, unde se găsesc numeroase blocuri de prăbuşire. Dincolo de acest sector îngust peştera se lărgeşte din nou, în Sala Mare, unde tavanul se înalţă până la 25 de metri, iar cursul de apă capătă un caracter meandrat. Pe malurile sale, când de o parte, când de cealaltă sunt depuse aluviuni, formate din depozite de nisipuri şi pietrişuri fine. La capătul acestei galerii tavanul coboară din nou, aici fiind situat un sifon ocupat de apele unui lac, care la ape mici, cu puţin efort, poate fi trecut. Dincolo de acest prim sifon se deschide cea mai spectaculoasă şi concreţionată sală a peşterii. Sala este formată din două coridoare, care converg spre un alt sifon, care de data aceasta este impenetrabil, dincolo de el accesul fiind blocat, constituind totodată şi punctul terminus al peşterii.
Datorită importanţei sale ştiinţifice şi prezenţei unei bogate faune cavernicole peştera a fost declarată arie naturală protejată, accesul putându-se realiza doar cu acordul şi în prezenţa ghidului. Lungimea traseului turistic este de 500 m, până la îngustarea cu blocuri de prăbuşire, numită La Stâmtoare. Acest traseu este în prezent amenajat, aici fiind montate scări şi punţi din prefabricate din beton montate pe grinzi metalice, astfel că vizitarea peşterii nu impune un echipament speologic special, fiind recomandată totuşi încălţămintea antiderapantă şi impermeabilă.
Program de vizitare:
Zilnic 9.30-17.30,Luni închis
Contact: 0040-744-512-926